Răsfoind un caiet mai vechi am dat peste scrisorile din “Lorelei” a lui Teodoreanu…Doamne! cât de mult mi-au plăcut rândurile şi povestea în sine, adolescentă fiind am citit de multe ori cartea 
)…aşa că am să aştern şi aici una din scrisori, Enjoy! :
“Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oameni, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci amine? Ca să-l vadă pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeriî în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-ţi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului, vine să-l vadă pe Cesar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică faţă a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să ma strige şi nu ştie unde.
Sunt între cele patru zări: răspântia lor. Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “Cu-cu”. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? sunt pe-acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o depărtare în preajma ta.
Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.” I. Teodoreanu- “Lorelei”
