- Ce însemnă perfect?

- Nu ştiu…ceva ideal?! ca la carte, exact ca în basme…Ceva perfect este ceva ce îndeplineşte toate detaliile care ne interesează pe noi, nu?

- Vezi tu! asta credem cu toţii de cele mai multe ori, motiv pentru care ne găsim atât de greu fericirea şi  o dată cu trecerea timpului ajungem să zicem: “Nimic nu e perfect!”

- Da…mulţi caută o viaţă fericirea şi nici măcar nu îşi dau seama ce este. Oare de ce se întâmplă asta?

- Pornim în viaţă cu modele, prejudecăţi, ne gândim mereu la acele detalii care nu sunt cum ne aşteptăm…spunem de multe ori “Dacă îmi iese şi asta pot spune că sunt un om fericit!” în loc să trăim clipa!, momentul acela numit prezent care de fapt e plin de acel sentiment de fericire. Sau mai sunt acele situaţii când îi facem pe alţii responsabili de fericirea noastră, adică atunci când credem că de un om depinde dacă noi suntem împliniţi sau nu…cum să fi fericit lângă alt om dacă nu poţi simţi sentimentul ăsta tu cu tine…acolo în sufletul tău?!

Ţintim mereu un ţel şi în demersurile pe care le întreprindem să-l atingem uităm să mai privim şi în jurul nostru, ne uităm doar la ţel şi atât! Ce-ar fi de azi înainte să zâmbeşti mai mult, să ai încredere deplină în forţele tale- în tine-, să trăieşti mereu în prezent, fără să te gândeşti dacă în clipa următoare se va termina?!

Fericirea nu este un bun pe care-l obţinem şi-l avem pentru tot restul vieţii…Fericirea este modul nostru de a ne trăi viaţa, de a o privi, de a ne bucura de ea şi cel mai important: prin toate astea realizăm de fapt menţinerea ei!