Mă tot gândeam zilele astea cu dor la ultimii ani care au apus din viața mea și am ajuns la concluzia că am avut parte de oameni speciali…am iubit și suferit la maxim o dată cu toate astea am avut și lecții de învățat, deoarece lucrurile nu au fost niciodată așa simple cum sună acum…am făcut și multe greșeli, din care sper eu, am învățat. Indiferent dacă din cauza faptului că am terminat acum facultatea și am încheiat un nou ciclu îmi vin aceste lucruri în minte sau nu, mă uit cu drag în spate și pe alocuri îmi doresc să retrăiesc unele din acele clipe…să simt cu tot sufletul acele pasiuni…să plâng de fericire…

Acum probabil, după ce trag linie ar trebui să încetez să plănuiesc viitorul și să trăiesc clipa…știu că doar de mine depinde cum îmi va fi viața de acum încolo.

Dar trebuie să mărturisesc că în mintea mea, acum, viitorul meu are miros de mare…sunt undeva pe o plaja frumoasă unde trăiesc, iubesc, respir la maxim și e bine…sper într-adevăr să mă îndrept încolo.

Esti tu acolo? mă aștepți?…

Nu am scris de aproape un an și sincer…nu știu de ce am ales această seară….sau de ce ea m-a ales pe mine. De ceva timp tot mă gândesc că vreau să scriu, însă nu m-am apucat efectiv niciodată. Am impresia că ceva dinlăuntrul meu ar vrea să vorbească despre ceva mai puțin evident legat de persoana mea. Nu știu însă nici eu exact. Evident s-au întâmplat multe în viața mea în tot acest timp în care nu am scris…dar repet! nu cred că despre asta este vorba; e mai mult de atât-este despre sentimentele încercate, despre opinii schimbate, despre șanse, dorințe împlinite sau nu…este vorba despre acele lucruri pentru care cuvintele și expresiile se găsesc mai greu…poate nici nu ar fi nevoie de ele.

Ce cuvinte aș putea eu dezvălui acum sau mai bine spus ce cuvinte au fost scrise și îmi sunt date să găsesc?! Într-o lume normală în care am intrat cred că această părticică în care pot să fiu o copilă visătoare este tot ce pot încerca altfel…pot scrie!…îmi doresc ca pe viitor să mă țin mai bine de scris..sper…indiferent dacă cineva citește vreodată aceste post-uri ori ba..nu asta contează.

Nu o să mă lungesc cu acest post, deoarece este unul de început, de încurajare a ceea ce va urma…în rest sunt tot eu acel copil care înfruntă lumea cum poate mai bine și cel mai important încearcă să crească frumos…

Ne revedem curând….în această călătorie în care se încearcă descoperirea cuvintelor deja scrise…

Noapte buna!

Dacă un bărbat nu poate face o femeie să se simtă așa cum e ea ca FEMEIE…atunci nu o merită…

Cum e o femeie?…we are the beauty and the power itself, delicate…întruchipăm iubirea însuși prin dăruirea și pasiunea noastră față de tot ceea ce ne înconjoară. Ce-ți vine în minte? Nu am dreptate?…am! nu există femeie excepție…trebuie doar să o scoți din învelișul ei exact așa cum făcea Michellangelo cu marmura sa pură și albă…

Să ai curajul să privești în zare
Ca și cum ai privi în eternitate…
Să nu existe-n gând nici o ezitare
Ce ar fi să cuprinzi într-un cuvânt…toate câte există-n lume?!

-Căutându-te pe tine, găsești ceva? E liniște ori haos? Când ai stat tu cu tine ultima dată?…
E greu, nu-i așa? Vezi tu! de ce-i ușor să-i critici pe ceilalți…atâta timp cât nu-ți știi limba în care vorbește sinele tău, cum ai putea să îi înțelegi pe alții? ori mai știi medita…să-ți duci gândul departe? sau să privești și să asculți ce-ți spun pietrele cele trainice ori veselul firicel de iarbă care tocmai a scos capul în lume? De câte ori e primăvara și noi nu știm?…
Multe întrebări, nu-i așa? Gândește-te la ce raspuns ai avea pentru ele și la cum ai vrea de fapt să fie! Te provoc să încerci să asculți și să vezi exact așa cum Michellangelo înțelegea forma ascunsă în pura și trainica marmură albă și iubind-o o dezvăluia lumii…încearcă! Ai fii surprins ce taine ascunse ai putea descoperii..dar nu mă înțelege greșit, nu încerca să găsești nemurirea ori fericirea supremă…pentru că ea există cum noi nu ne putem imagina…caută să trăiești intens și nebun să inspiri și să expiri fiecare gură de aer ca și cum ar fi ultima…
Hmmm…cât de bine e deja…nu uita să fii atent cu tot ceea ce te înconjoară, toate au suflet și toate te văd…
Deci?! Ai curajul să cuprinzi lumea în brațele tale, să o iubești cu toată tăria infinită din sufletul tău și să o privești în ochi cu toată forța ta interioară?

Chiar te rog să ai curajul…
Să iubești…să trăiești și să privești
Să ai curajul să nu arunci la întâmplare cu zarul…
Uită-te și la cele rele ale tale…
Desparte-te de invidie și răutăți..știi că ele nu există?
De cele mai multe ori noi le punem celorlalți în brațe…
Nu noi suntem atunci cei răi…oare?
Ai curajul să trăiești așa cum o faci în visele tale…
Ai curajul! …

6.03.2010

- Nu ştiu…ceva ideal?! ca la carte, exact ca în basme…Ceva perfect este ceva ce îndeplineşte toate detaliile care ne interesează pe noi, nu?

- Vezi tu! asta credem cu toţii de cele mai multe ori, motiv pentru care ne găsim atât de greu fericirea şi  o dată cu trecerea timpului ajungem să zicem: “Nimic nu e perfect!”

- Da…mulţi caută o viaţă fericirea şi nici măcar nu îşi dau seama ce este. Oare de ce se întâmplă asta?

- Pornim în viaţă cu modele, prejudecăţi, ne gândim mereu la acele detalii care nu sunt cum ne aşteptăm…spunem de multe ori “Dacă îmi iese şi asta pot spune că sunt un om fericit!” în loc să trăim clipa!, momentul acela numit prezent care de fapt e plin de acel sentiment de fericire. Sau mai sunt acele situaţii când îi facem pe alţii responsabili de fericirea noastră, adică atunci când credem că de un om depinde dacă noi suntem împliniţi sau nu…cum să fi fericit lângă alt om dacă nu poţi simţi sentimentul ăsta tu cu tine…acolo în sufletul tău?!

Ţintim mereu un ţel şi în demersurile pe care le întreprindem să-l atingem uităm să mai privim şi în jurul nostru, ne uităm doar la ţel şi atât! Ce-ar fi de azi înainte să zâmbeşti mai mult, să ai încredere deplină în forţele tale- în tine-, să trăieşti mereu în prezent, fără să te gândeşti dacă în clipa următoare se va termina?!

Fericirea nu este un bun pe care-l obţinem şi-l avem pentru tot restul vieţii…Fericirea este modul nostru de a ne trăi viaţa, de a o privi, de a ne bucura de ea şi cel mai important: prin toate astea realizăm de fapt menţinerea ei!

” Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având job-uri şi poziţii de vis, maşini şi case au făcut o vizită unui profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa de zi cu zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucătărie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: “Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi. Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nici o calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau în alte cazuri nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi inconştient aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gâmdindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră. Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câte-o dată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua. Savuraţi cafeaua, nu ceştile! cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă…”

“Totul ne desparte pe tine şi pe mine: distanţa, oameni, viaţa şi poate şi destinul. Ţi-aduci amine? Ca să-l vadă pe Cesar, Cleopatra, însoţită de un singur credincios, a trecut marea cu barca, înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeriî în palatul lui Cesar, fără ca nimeni să-ţi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului, vine să-l vadă pe Cesar.

Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea. Nu mă tem nici de zâmbetul tău. Deci nu mă tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale: depărtarea. Sunt cea mai mică faţă a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri. Amintirea ta nu are unde să mă afle. Glasul tău nu poate să ma strige şi nu ştie unde.

Sunt între cele patru zări: răspântia lor.  Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “Cu-cu”. Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei. Ştii să asculţi?  Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? sunt pe-acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o depărtare în preajma ta.

Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.”  I. Teodoreanu- “Lorelei”

Tot legat de ziua de azi…am citit “undeva” că fericirea nu ar exista…există! şi depinde doar de noi, pentru că doar noi ne impunem limitele şi ne definim fericirea.

Închei prin a lăsa mai jos piesa toamnei pentru mine:) şi prin a le mulţumi tuturor celor care mi-au făcut viaţa mai plină şi mai frumoasă în ultima vreme…ştiţi voi

“esti duuuuusa”

Zece zile am plutit undeva într-o lume paralelă. A fost interesant să plec în fiecare dimineaţă de acasă (sau de la Dia) cu badge-ul la gât, spre Casa de Cultură a Studenţilor, simţind că fac parte din acel ceva mare care are loc în oraş. E o nebunie în cel mai frumos sens al cuvântului, adică nimeni nu doarme, chefurile ţin până dimineaţa, dormi 2-3 ore maxim şi apoi te apuci de treabă, mai bagi o tură de filme şi apoi seara o iei de la capăt cu cheful. (cel puţin în cazul meu aşa au stat lucrurile)

Nu vreau să omit aici nici faptul că am cunoscut o groază de oameni frumoşi, extraordinari. Pur şi simplu într-o zi nu am găsit pe nimeni să vină la film (servici, sesiune), însă la TIFF nu contează asta, m-am dus singură, doar ştiam că mă întâlnesc cu voluntari şi am cu cine sta la o poveste etc…zâmbesc de fiecare dată când îmi amintesc de TIFF.

Acest festival a mai adus ceva spicy în viaţa mea, pur şi simplu m-a făcut să îmi dau seama că viaţa trebuie trăită aşa cum este, că oamenii şi dragostea pe lângă că sunt ceva frumos, sunt complicaţi şi n-are rost să diseci subiectul…JUST LIVE! Trebuie doar să fi acolo, în prezent nici o clipă în trecut sau cu gândul „mâine…”. Asta face inima să îţi bată mai tare, să te pierzi în clipa nebuniei prezentului şi să trăieşti cu fiecare milimetru al fiinţei tale.

Au fost 10 zile pline de lumină din suflet, zâmbete sincere…plutire….ce mai! şi această stare încă se simte în viaţa mea, iar acum tind să cred că totul a fost un opening pentru un summer special. J